Pagina credintei ortodoxe


Această prezentare necesită JavaScript.

Lunea recunostintei

Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!
Merse îngerul pe cale

Lumea-ntreagă colindând,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebând
Unul zise – Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?!
Altul zise cu durere:
– Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!
Unul spuse cu mândrie :
– Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!

Însă fericit aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc.
Altul strigă cu ocară:
– O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!
Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc!
Când pe altul îl întreabă:
– Tu eşti fericit, ori ba?
Dând din cap, el spune-n grabă
– Hm! nu prea mult, măria-ta!
– Dar de ce? Ce îţi lipseşte?

Zise îngerul suav,
Aş trăi împărăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!
Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!
Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mâhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot aşa cârteau creştinii,
Orşiunde întreba,
Apăsând mai tare spinii

Domnului pe fruntea Sa.
Şi cu fiece răspuns,
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns
Şi pe Cruce-L răstigneau!
Merse îngerul ce merse
Până când a întâlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit
– Omule, te văd muncind
Şi ești mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
Fericit sunt pe deplin!
Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.
Ai copii prea mulţi, se pare
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mâncare,
Şi eşti fericit, socoţi?
Eu nu te cunosc, străine!
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei rămâi la mine
Până mâine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.
Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mângâiere,
Că am sufletul curat.
Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins în vatră,
Om mânca ce s-o găsi.
Şi cu toţii stând la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.

Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.
El îmi dă mereu putere,
El mă iartă când greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc.
Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângâiere
Şi e-n viaţă fericit!
Am copii pe lângă casă,
Am pământ să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul să-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!
Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfârşit aflase,
Un om care-i fericit.
Auzind Domnul îndată
Le dădu creştinilor
Pedeapsa meritată
Pentru necredinţa lor.
Numai cel ce nu cârtise
Fericit în veci va fi,
Că, din toţi, doar el primise
Darul, de-a se mântui
Cine are-nţelepciune

Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!
Dac-am fi, din întâmplare,
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră oare
Ce-ar răspunde? NU sau DA?!

(autor necunoscut)

http://www.ganduridinierusalim.com/cel-ce-te-uraste-va-cauta-toata-viata-sa-te-injunghie-cel-ce-te-uraste-va-cauta-toata-viata-sa-te-denigreze

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox

http://www.crestinism.net/ortodox/rugaciune-pentru-casa-si-bunastarea-familiei.html

calendar-paste

Lasă un comentariu

714 comentarii

  1. Cum mă ajută practic SMERENIA?
    Dacă vreodată simți că nu mai ai nimic de învățat de la ceilalți și ești superior trebuie să verifici ce nu ai de fapt și asta te face să te uiți de sus la ceilalţi. Nu ai respect față de tine însuți? Nu ai iertare față de greșelile tale? Ce lipsă din interior te face să compensezi cu un orgoliu umflat validarea pe care o primești?
    Smerenia este o practică spirituală dar și emoțională necesară lucrului cu experiența. Mai exact, dacă nu înveți să iei ceva benefic din fiecare experiență, dacă nu onorezi întâlnirea ta cu fiecare om în parte ca pe o „cercetare” a naturii tale umane, interacțiunile cu ceilalți te vor epuiza
    Vei ajunge un om nebun, deprimat și revoltat dacă nu vei extrage din fiecare interacțiune necesarul tău de învățăminte. Da, nu stai să fii abuzat, da, pleci când ești umilit, învinovățit, dar nu pleci simțindu-te victima. Dacă ești smerit știi să mulțumești pentru tot ce îți fac alți oameni, pentru că de fapt nu îți fac ție, ci lor, iar prin tine ei își învață propria lecție de smerenie.
    Smerenia mă ajută să rămân într-un punct de referință emoțional și spiritual: nu îi văd pe ceilalți ca pe niște supuși, dar nici ca pe niște stăpâni. Relaționarea mea este specifică și individuală cu fiecare om în parte: nu îi tratez pe toți copiii într-un fel, pe toți bărbații în alt fel, pe toți oamenii fără un context social sau cultural bogat, altfel. Nu sunt complexat de lipsa sau abundența mea față de alt om, atunci când sunt smerit
    Mă uit cu bucurie și curiozitate la fiecare interacțiune cu părintele, colegul, partenerul, vecinul meu, dar eu aleg ce îmi iau din interacțiune, nu dictează celălalt cu ce rămân. De ce? Pentru că îl las să mă vadă, mă uit și eu la el cu deschidere, apoi decid ce „rămâne” și ce „pleacă”.
    Smerenia este un antidot excelent pentru ranchiună și răzbunare: cu siguranță nu poți deveni înfuriat sau nervos pe învățătorul sau elevul tău, pentru că în experiența de învățare există doar lecția necesară, care este de cules în mod prețios.
    Sunt smerit când știu exact ce pot, ce nu pot, când îți dau ție, omul de lângă mine credit și încredere, dar și când am limite emoționale sănătoase pe care tu nu le încalci odată ce au fost stabilite.

    271395509-475140130851273-3030520958781674464-n

    Răspunde
  2. Blândețea cu Răbdarea s-au plimbat
    Pe drumul vieţii omului greu încercat
    De unde se zăreau paşii pe unde a umblat.
    Blândețea imediat s-a aplecat
    Şi fiecare pas din frică tremurat
    Cu iertare divină l-a sărutat
    Ca omul care odată acolo a călcat
    Să fie etern, divin vindecat.
    Şi răbdarea?
    Vă întrebaţi ce a mai apucat?
    Ei, ea a fost cea care a vegheat
    Ca Blândețea să ajungă atunci când a fost îndurerat
    Omul, ce urma să fie eliberat.

    271160256-474213727610580-1695826312694542257-n

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: