Pagina credintei ortodoxe


Această prezentare necesită JavaScript.

CALENDAR CRESTI ORTODOX

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox

https://dervent.ro

https://dervent.ro/share-EvangheliaZilei.php

Lunea recunostintei

Auzit-am că, pe vremuri,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle, printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!
Merse îngerul pe cale

Lumea-ntreagă colindând,
Când la deal şi când la vale,
Pe creştini tot întrebând
Unul zise – Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?!
Altul zise cu durere:
– Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!
Unul spuse cu mândrie :
– Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!

Însă fericit aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc.
Altul strigă cu ocară:
– O, ce fericit aş fi,
Dacă n-aş avea povară
O mulţime de copii!
Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuesc,
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc!
Când pe altul îl întreabă:
– Tu eşti fericit, ori ba?
Dând din cap, el spune-n grabă
– Hm! nu prea mult, măria-ta!
– Dar de ce? Ce îţi lipseşte?

Zise îngerul suav,
Aş trăi împărăteşte,
Dar sunt trist, că sunt bolnav!
Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!
Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mâhnit,
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot aşa cârteau creştinii,
Orşiunde întreba,
Apăsând mai tare spinii

Domnului pe fruntea Sa.
Şi cu fiece răspuns,
Pas cu pas Îl aduceau,
Spre Golgota, în ascuns
Şi pe Cruce-L răstigneau!
Merse îngerul ce merse
Până când a întâlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit
– Omule, te văd muncind
Şi ești mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi: tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin
Îi spuse cu bunătate:
Fericit sunt pe deplin!
Îngerul sări deodată
Iscodindu-l înadins:
Casa ta-i dărăpănată,
Focu-n vatră ţi s-a stins.
Ai copii prea mulţi, se pare
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mâncare,
Şi eşti fericit, socoţi?
Eu nu te cunosc, străine!
Şi nu ştiu de unde vii
Dar, de vrei rămâi la mine
Până mâine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.
Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am în schimb, o mângâiere,
Că am sufletul curat.
Casa mea dărăpănată,
Cu căldură te-o primi,
Chiar de focu-i stins în vatră,
Om mânca ce s-o găsi.
Şi cu toţii stând la masă
Domnului I-am mulţumi,
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.

Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.
El îmi dă mereu putere,
El mă iartă când greşesc,
El mi-alină orice durere,
El m-ajută să trăiesc.
Cine are-aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângâiere
Şi e-n viaţă fericit!
Am copii pe lângă casă,
Am pământ să-l pot munci,
Am nevastă credincioasă,
Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul să-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos!
Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă, în sfârşit aflase,
Un om care-i fericit.
Auzind Domnul îndată
Le dădu creştinilor
Pedeapsa meritată
Pentru necredinţa lor.
Numai cel ce nu cârtise
Fericit în veci va fi,
Că, din toţi, doar el primise
Darul, de-a se mântui
Cine are-nţelepciune

Să priceapă, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar în Dumnezeu!!!
Dac-am fi, din întâmplare,
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră oare
Ce-ar răspunde? NU sau DA?!

(autor necunoscut)

Anunțuri
Lasă un comentariu

262 comentarii

  1. Cei care se întreabă la ce e bun să facă la matematică exerciții grele cu care nu se vor mai întâlni în viață, să se gândească dacă întâlnesc în viață regulile din șah și să se mai gândească la următoarea istorisire a părintelui Arsenie Boca:

    Un om dormea în coliba lui, când, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumină şi i-a apărut Dumnezeu.
    Domnul i-a cerut să facă o muncă pentru El şi i-a arătat o stâncă mare din faţa colibei. I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut.
    Mulţi ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui împingea din toate puterile, cu umerii proptiţi de suprafaţa masivă şi rece a stâncii de neclintit.
    În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist şi istovit în coliba lui, simţind că a irosit întreaga zi fără nici un folos.
    Tocmai când bărbatul era mai descurajat, necuratul a decis să-şi facă apariţia în gândurile lui deznădăjduite:
    — De atâta timp împingi piatra şi ea nici nu s-a clintit…
    Aşa că omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat şi că toată munca lui va fi un eşec.
    Aceste idei l-au deprimat şi descurajat şi mai mult.
    Necuratul i-a spus:
    — De ce te ruinezi singur? Petrece-ţi timpul făcând doar un efort minim şi te vei simţi mai bine.
    Bărbatul, ostenit, tocmai aşa îşi propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage şi să-I spună păsul Domnului.
    — Doamne, a spus, am muncit mult şi greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. După atâta timp, nu am reuşit să mişc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greşit? De ce n-am izbutit?
    Domnul i-a răspuns înţelegător:
    — Omule, când ţi-am cerut să-mi slujeşti şi tu ai acceptat, ţi-am spus că îndatorirea ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai şi făcut. Niciodată nu am spus că aştept ca tu să o mişti. Datoria ta era doar să împingi. Şi acum vii la Mine obosit spunând că ai dat greş. Aşa să fie…? Priveşte la tine… Braţele îţi sunt puternice şi musculoase, spatele e vânjos şi bronzat, mâinile îţi sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ţi-au devenit tari şi puternice. Te-ai dezvoltat mult şi capacităţile tale sunt peste ce te-ai fi putut aştepta să ai. Adevărat, nu ai mişcat stânca. Dar însărcinarea ta a fost să mă asculţi şi să împingi, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi nădejdea în înţelepciunea Mea. Ceea ce ai şi făcut. Acum, omule, Eu voi muta stânca.
    Câteodată, când auzim cuvântul lui Dumnezeu, avem tendinţa să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simplă ascultare şi încredere în El.
    Cu toate că noi credem că prin credinţă mutăm munţii, de fapt tot Dumnezeu este cel Care îi mută din loc.
    Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
    Sursa: Religie in scoli

    Iertarea lui Sisif – poveste terapeutica

    Intr-o zi Diavolul a venit la Dumnezeu si i-a zis, „Doamne nu mai vreau sa il tin pe Sisif in Iad, poti sa il iei tu?

    Dumnezeu in infinita lui intelepciune si bunatate a acceptat. In prima zi in Rai, Sisif s-a invartit stingher dintr-un colt in altul. In a doua zi s-a invartit fara rost frangandu-si mainile. In a treia zi nu a dat semne ca se produce vreo ameliorare.

    Dupa o perioda Diavolul l-a intrebat pe Dumnezeu cum ii merge lui Sisif. Dumnezeu l-a luat si i-a aratat.

    Intr-un colt de Rai Sisif impingea aceeasi stanca, pe un deal de aceeasi inaltime, cu aceleasi sfortari supraomenesti. Durerea ii strabatea si acum trupul si sudoarea si sangele se amesteca cu praful de pe stanca lasand dare adanci si negre pe pielea lui Sisif.

    Numai ca acum pe chipul lui se vedea un sentiment de satisfactie intensa. Dupa fiecare urcare a stancii pe deal Sisif zambea fericit cu simtul implinirii de sine in timp ce contempla stanca rostogolindu-se la vale.

    Dumnezeu i-a zis Diavolului, „Mi-a spus ca impinsul stancii la deal este ratiunea lui de a fi. Ca fara durerea infioratoare pe care o simte iar si iar si iar atunci cand impinge stanca la deal existenta lui nu are nici un sens”

    Asa este si in viata. Cand oamenilor li se ofera schimbarea, cand li se ofera posibilitatea de a se elibera de suferinta, de a rupe lanturile nefericirii, deprimarii, multi nu mai sunt in stare sa o faca.

    Răspunde
  2. MAI LASĂ-MI…

    Azi Doamne, nu-ţi mai cer nimic
    Mai lasă-mi doar puterea ca să lupt,
    Ajută-mă, când cad să mă ridic
    Şi să mai pot durerea s-o înfrunt.

    În casa mea săracă-i prea mult loc
    Şi nimeni nu mai vrea să-l umple,
    Dar mulţumesc că am avut noroc
    S-ajung bătrân cu tâmplele cărunte.

    Mi-am dus până la capăt crucea grea
    Însângerând pământul ţării sfinte,
    Azi ţara, m-a uitat şi poate nici nu vrea
    De cei ca mine să-şi aduc-aminte.

    Ce-am fost? Azi nimeni nu mai ştie
    Sunt un bătrân ce a uitat să moară,
    Ce undeva în casa mică şi pustie
    Încă păstrează vie, iubirea pentru ţară.

    Şi chiar de n-are bani pentru o pâine
    Nu-ntinde mâna ca să ceară nimănui,
    Dar dacă ar vedea flămând un câine
    I-ar cumpăra un colţ din toată sărăcia lui.

    Şi Doamne, doar din când în când
    Să-mi mai aduci copiii pe la mine,
    Am să încerc când vin ca să nu plâng
    C-am plâns destul, cât am vorbit cu Tine !

    Dorin Dumitriu

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: