Poezii de Aura Dan


Această prezentare necesită JavaScript.

Aceasta pagina este dedicata prietenei noastre Aura Dan (poet)

Lasă un comentariu

41 comentarii

  1. Pădure cu brad sărat
    din vol. Rămăşiţe în culori – Aura Dan

    Pădure privită din cerul înalt,
    Ghirlandă sidefată-n adânc de sare,
    Te prinde în horă şi joacă săltat,
    În sârba venită din nor şi din mare.

    Sare ce mereu zbori dintr-un colţ de cobalt
    Floare eternă sculptată de vânt,
    Păstrează-ţi mirosul cel dulce-sărat,
    Primeşte-ţi cocorii cei albi, în avânt.

    Pădure cu brad sărat,
    Prinsă eşti de sus, ca un clopot de nori,
    Văzută prin ochean pe margini de palat,
    Ai ample, sărate şi suple comori.

    Eşti, la privire, un dulce agat,
    Pirită ascunsă în fund de pământ,
    Tresaltă de bine şi uită de-oftat,
    Cerc înscris într-o fărâmă de gând.

    În loc de ochi, ai conuri de brad,
    Iar în turn ai scări măreţe de piatră,
    Roşie, albastră petală de jad
    Şi-ai pâinea coaptă din praf, pe vatră.

    Pădure cu brad sărat,
    Rămâi statornică, verde şi rece,
    Iar oricine te calcă prin munte şi sat,
    Mereu se-ntoarce la tine, nu trece.

    Răspunde
  2. De trei ori treizeci şi trei
    din vol. „De trei ori treizeci şi trei” – Aura Dan

    Când soarele a mai dat o pagină din verset,
    iar din cerul decupat
    c-un pătrat,
    umplut cu eşarfe de curcubeu înnodat
    sau pliat,
    din care curg ploi de-ntrebări,
    s-au aflat –
    flori înmuiate-n răspunsuri,
    cuvinte parfumate cu miros de iubit,
    roiuri de stele prinse-ntre palme,
    lacrimi puse-n cupe de foc
    şi zâmbete-nrozite rulate-n copt.

    În trezia de după,
    am descoperit
    cum craii de la răsărit
    au adus pentru infinitul perechilor de ochi
    şi al minţilor dispuse-n metafore;
    timp împărţit în jumătatea celor treizeci şi trei de clipe
    şi… iubirea –

    Iubirea mea din mâine,
    cea de ieri…
    în –
    De trei ori treizeci şi trei…

    Răspunde
  3. Eu şi tu într-un joc
    din vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    Ne jucăm ca doi copii fără minte
    cu un Cupidon ce şi-a rupt săgeţile în dragoste –
    privesc eu, priveşti tu, ne jucăm fără grabă.
    Totu-i un joc, o taină într-o salbă –
    palmă, palmă eu, palmă, palmă tu –
    pas înapoi eu, pas înainte tu –
    mă-nvârt eu, te-nvârţi tu –
    ameţesc şi cad eu, realizezi şi mă ridici tu –
    iubim noi… ne jucăm…

    Introduc o mână prin sufletul tău transparent
    şi scot inimile noastre împreunate,
    tatuate cu iubire eternă.
    Introduci o mână în sufletul meu transparent
    şi scoţi vieţile noastre impregnate cu noi,
    pentru totdeauna.
    Ignorăm traiul banal,
    elementele şi regulile încălcate,
    fiindcă-i un joc, în doi, cu rosturi, ţeluri,
    toate colorate.

    Jocul sfidează
    timpul, realul, atracţiile şi respingerile, tot…
    Eu şi tu într-un joc; ce noroc!

    Răspunde
  4. Fascinaţie nebună

    În copilăria mea, mă fascina
    râma-
    era ceva incredibil cum ea venea,
    cum mă privea prin orificiul ei de sidef întunecat
    lucios, cleios, frumos pătat
    şi cum se-ncolăcea,
    şi cum scria din trupu-i inelat
    litere flămânde de afirmare
    şi dungi cu buline vineţii, liniare.
    O zi întreagă o făceam să danseze
    pe un băţ de chibrit
    şi n-o lăsam să plece,
    pe ea, freza, plugul afânător
    al tărâmului fără lumină;
    pe ea, culoarea care amestecă pământul cu azot
    şi-l face să respire,
    îi dă viaţă, îi face loc la trăire;
    pe ea, baiadera ce se unduieşte şi dansează,
    fără zgomote de ţimbale, fără strigăte, fără urale,
    doar la bara unui băţ de chibrit
    pe care-l ţineam fascinată în mână
    şi n-o lăsam, poate, o zi întreagă,
    sau, poate, o lună
    pe ea, râma, să fugă-ntr-o umbră,
    să intre-n ţărână.
    Fascinaţie nebună, nebună, nebună…

    din vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    Răspunde
  5. De trei ori treizeci şi trei
    din vol. De trei ori treizeci şi trei – Aura Dan

    Când soarele a mai dat o pagină din verset,
    iar din cerul decupat
    c-un pătrat,
    umplut cu eşarfe de curcubeu înnodat
    sau pliat,
    din care curg ploi de-ntrebări,
    s-au aflat –
    flori înmuiate-n răspunsuri,
    cuvinte parfumate cu miros de iubit,
    roiuri de stele prinse-ntre palme,
    lacrimi puse-n cupe de foc
    şi zâmbete-nrozite rulate-n copt.

    În trezia de după,
    am descoperit
    cum craii de la răsărit
    au adus pentru infinitul perechilor de ochi
    şi al minţilor dispuse-n metafore;
    timp împărţit în jumătatea celor treizeci şi trei de clipe
    şi… iubirea –

    Iubirea mea din mâine,
    cea de ieri…
    în –
    De trei ori treizeci şi trei…

    Răspunde
  6. Ghicitoare fără răspuns
    din vol. Culori pe eşafod – Aura Dan
    Există ceva ascuns, nedefinit şi neînţeles
    în ce simt, în ce trăiesc, în ce respir şi gândesc;
    ce ar putea fi acesta? Care-i esenţa?
    Ce va fi spus, va fi o ghicitoare fără răspuns;
    să nu se chinuie cineva, nu va fi timp de ajuns!
    Pun cronometrul şi descriu situaţia, care-i ecuaţia, dar rezoluţia?
    Soarele şi-a împins căldura către lume,
    închizându-şi nobil geana cu o pală de negru
    pentru a arăta că razele-i pot fi interpretate, uitate,
    iar sufletul meu lăsat, deseori, deoparte.
    Întunericul s-a aprins în lumea răsturnată
    şi albul s-a stins c-o viteză meschină
    ca tot ce a rămas, precum o dungă de fum,
    să se spele, să se desmierde, să se facă scrum
    şi să se ducă într-un infern pregătit în prealabil.
    Sufletul meu, ros de îndoieli, e vânăt, împărţit,
    precum inimile cu camere moi, care bat tactul.
    Fiecare parte îşi poartă soarta,
    nevrând s-o arate privirilor,
    căci totu-i o taină,
    extrasă din realitate, din curcubeu, din paradis.
    O fi pentru el, viaţa pe care o trăieşte,
    un plus sau un minus?
    Nu. E totul yin şi yang sau o linie cu multe capete.
    Îndoieli şi nelămuriri, neînţelegere şi nedreptate,
    cuvinte neclare, adesea, uitate;
    sufletul împărţit şi dureros de vânăt,
    printre cei duri, naiv, plăpând,
    ţipă stârnind furtuni astrale,
    fiindcă tot ce simte, nedrept i se pare-
    ce este spus, este o ghicitoare fără răspuns;
    să nu se chinuie cineva, nu-i timp de ajuns!
    Nu există esenţă, nu există răspuns…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: