Poezii de Aura Dan


 photo bine_ati_venit1.gif

 photo concurs-de-poezie.jpg

 photo 15192606_365108823823241_7194446082410622321_n_zpsphbwhwqf.jpg

 photo 15181476_365108793823244_3342643809704406748_n_zps1zew9t0j.jpg

Aceasta pagina este dedicata prietenei noastre Aura Dan (poet)

Lasă un comentariu

34 comentarii

  1. Aura Dan
    3 ore ·
    Pentru toate femeile, mame sau nu: La mulţi ani cu vise împlinite!

    Mulţumesc ţie, mamă
    vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    Eşti mama mea şi niciodată nu am îndrăznit
    să-ţi spun cuvinte clare, să-ţi spun mulţumesc
    şi cât de tare, mamă, te iubesc!
    Inima mi-e plină de tine, iar cuvintele nu-s de găsit
    fiindcă-s goale, mici şi s-au pitit
    în sufletul meu care-şi doreşte să te facă să m-auzi,
    îţi mulţumesc, sincer,
    cu-ai mei ochi calzi, albaştri, uzi
    pentru că din tine tu m-ai rupt să vin pe lume,
    uitând de tine.
    Îţi mulţumesc fiindcă exişti, că m-ai ajutat,
    că m-ai format
    şi-ntotdeauna paşii mei i-ai îndreptat.
    Pentru mine, tot ce-a fost rău, ai trimis la spate
    şi tot pentru mine, viaţa ţi-ai trimis-o în anonimat
    prin cerul albastru ’nalt şi-nstelat.
    Îţi sărut mâinile, căci ele au fost mereu prezente
    şi tot ele mi-au pus în viaţă drumuri, călăuze drepte.
    M-ai făcut să-nţeleg ce-nseamnă;
    „poftim, te rog, mulţumesc”.
    pentru toate astea, mulţumesc ţie, mamă şi…
    Te iubesc!

    Răspunde
  2. Maci însuflețiți
    vol. Rămăşiţe în culori – Aura Dan

    Plouă sau e senin de vară,
    Un câmp pierdut, lângă un lac,
    Miros suav, miros de apă.
    Maci;
    Sunt roșii, mov, albaștri
    Sau verzi, gri, galbeni.
    Au suflet sunt și uzi, și calzi.
    Perlele care cad sau praful stelar, îi atacă fără milă,
    Îi spală, îi irită, îi rănesc, deși-i iubesc.
    Sunt bătuți de apă și de vânt, de soare și de cald.
    Vii, vorbitori,
    Care strigă și se revoltă,
    Fiindcă plouă, fiindcă e soare, fiindcă vântul le smulge petalele
    Și fiindcă ei suferă.
    Maci însuflețiți cu sentimente,
    Cu iubiri, inimi și suflete roșii, mov, albastre
    Sau verzi, gri, galbene.
    Ei, precum oamenii,
    Schilodiți de efecte din exterior,
    Afectați de tot ce îi lovesc, în interior
    Care, deși rămân goi sau își ridică spre infinit cupele,
    Au tijele drepte, neînclinate, țepene,
    Orice s-ar întâmpla, capul lor e sus, neaplecat.
    Orice lovitură sau neputință ar primi,
    Ei strivesc lumea cu voința lor
    Fiindcă-s îndârjiți, făloși
    Sunt roșii, mov, albaștri
    Sau verzi, gri, galbeni.
    Maci însuflețiți.

    Răspunde
  3. Poezia
    vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    Ne-am întâlnit întâmplător,
    ne-am zâmbit la colţ de drum,
    ne-am plăcut
    şi m-ai întrebat dacă te primesc în viaţa mea.
    Ţi-am răspuns şovăielnic, că, sigur, te primesc,
    dar îmi e teamă că n-aş putea să te iubesc
    aşa cum ai merita,
    căci, pentru mine, eşti complicată
    şi ceri mult de la mine,
    iar eu, parcă, nu-s pregătită suficient pentru tine.
    Mi-ai spus fără să gândeşti prea mult că
    mă vei învăţa cum să trăiesc,
    cum să te iubesc,
    cum să privesc lumina de la capăt,
    cum miros florile-n grădini,
    cum vorbesc izvoarele, cum cântă trompetele,
    cum cuvintele nu au loc în cuburi,
    cum se trimit scrisori şi bezele
    cum şoptesc muzele.
    Şi mi-ai mai spus că viaţa poate fi roz,
    că oamenii dăruiesc bine,
    că voi reuşi să văd frunze de nuc
    şi cocorii, toamna, cum se duc.
    M-ai încurajat, spunându-mi
    că o să primesc aplauze la scenă deschisă,
    că mă faci să înţeleg că am putere,
    că lumea-ntreagă îmi va fi avere.
    Îndoită de cele auzite, mă întreb:
    cum să fac eu toate astea,
    cum să-nţeleg pe unde merg şi pe ce drum,
    cum să-mi înving fricile
    şi neputinţele?
    Mi-ai luat mintea şi mi-ai modelat-o după vrerea ta,
    mi-ai luat şi sufletul în palmă
    şi mi-ai spus că este suficient doar să vin,
    să păşesc alături de tine,
    să visez la zânele bune,
    să te accept şi să încerc să fac bine.
    Tot mai intrigată mă întreb,
    oare, ce nume porţi tu,
    cea care-mi spui toate astea,
    de unde ai venit spunând, atât de insistent,
    povestea?
    Văzându-mă neîncrezătoare, ai considerat
    c-ar trebui să mă lămureşti
    şi clar, să-mi vorbeşti:
    mi-ai spus că eşti căzută-n viaţa mea dintr-o umbră,
    dintr-un salt mortal la bară,
    dintr-o respiraţie fugară
    şi că tu eşti, pentru mine special, acum, venită,
    iar eu n-ar trebui să fiu atât de uimită…
    Am cerșit insistent: numele, numele tău,
    dă-ţi jos, te rog, masca!
    Mi-ai spus:
    numele e simplu,
    „Poezia”
    şi… ne-am întâlnit întâmplător.

    Răspunde
  4. Plimbare prin urban
    din vol. Rămăşiţe în culori

    Mi-am pus sufletul pe cap

    Și am plecat să mă plimb

    Prin orașul prăfuit.

    Am văzut suflete la vedere

    Și din ele țâșneau întrebări răzlețe.

    Fântânile arteziene străbăteau zona cu zgomot fluierător.

    Pomii veneau spre sufletul meu

    Și-mi strigau numele.

    Vino!

    Suntem aici pentru tine

    Și pentru sufletul tău.

    La o fereastră, pitită de perdea,

    Pisica, portocală vie,

    Toarce și vede sufletul meu verde.

    Praful străzii aiurite,

    Face colaci zvelți și săritori,

    În întâmpinarea frumosului ideal.

    La plimbare în peisaj

    Totul e transformat

    În diversul nefiresc,

    Iubesc!

    http://confluente.ro/aura_dan_1491224836.html

    Răspunde
  5. Crimă fără echivoc
    Vol. Rămăşiţe în culori – Aura Dan

    În mintea mea a erupt
    Un vulcan,
    Un gând ca un fluture ce împunge trăirea.
    Mi-am sincronizat gândul cu fapta și am plecat.
    Sunt complet lucidă și, în același timp, complet absentă,
    Hotărâtă să ucid.
    Mi-am pus pușca la spinare,
    Câinii cu mine, mi-am luat
    Mi-am pus ranița cu dureri și m-am trezit în iad.
    Din întâmplare
    Va rezulta un episod de viață.
    Iar ca fapt, un canion împins de bile colțuroase, clare,
    Gânduri și fapte.
    Am ajuns la destinație, mi-am văzut ținta și am tras.
    Poc! Poc! Foc! Fum violet…
    Liniște. Acum, iar, copiii pot zâmbi.
    Am ucis!
    Am omorât răul din noi
    De acum lumea va fi mai bună.
    Am pus urâtului cruce cu formă neclară.
    Mi-am bătut joc de el
    Dintr-un suflet mutilat, maltratat,
    Suferind într-o viață invizibilă, imponderabilă, inexplicabilă,
    Am reușit să învii
    Un suflet șlefuit ce poartă acum în raniță,
    Gânduri pilite și distilate, curățate de rău.
    Chiar dacă trăim într-o lume absurdă și nestatornică,
    Eu mi-am atins scopul,
    Am ucis!
    Am făcut
    O crimă fără echivoc
    Și câtă pace sufletească, și câtă lumină cerească, și cât bine,
    O iluzie!

    Răspunde
  6. Lumina
    vol Culori pe eşafod – Aura Dan

    Ce ne-am face fără ea,
    Lumina, dragostea mea?
    Şi sub soare, şi în vină,
    Numai ea, sfânta lumină;

    Fără ea şi-a ei căldură,
    O rază plină de zgură.
    Ne-am simţi stingheri şi seci,
    Şi străini, şi calzi, şi reci.

    Ea, lumina ce ni-i dată,
    Flacără de zei lăsată,
    Este pusă pe culori,
    În dimineţi şi pe flori.

    Are nuanţe multiple,
    Cuburi, curcubeu şi clipe.
    Este o mătase fină,
    Luminează în roua plină.

    Şi se zbate să tot fie
    Călăuză, rod în vie.
    Radiază vreme-n vrere
    Şi cu calm, şi cu durere.

    Tu, lumină, astru stins
    Eşti în suflet foc aprins.
    Lumină, tu, mândră fată,
    Stai, aici, la toţi-n soartă!

    Lumină, dragoste-n ceaţă,
    Nu pleca, fii bună-n viaţă.
    Nu fugi, că-i frig de pleci,
    Stai şi fii regină-n veci…

    Răspunde
  7. Chip înjumătăţit de frumuseţe
    din vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    Din pulbere de stele şi praf din cer însorit,
    un chip înjumătăţit
    spre mine se arată smerit –
    e jumătate din chipul tău frumos,
    înjumătăţit de frumuseţe.
    Jumătate ce îmi aparţine şi o privesc cu admiraţie.
    Cealaltă jumătate a fost mâncată de fulgii de nea
    ce-au aruncat, chipul jumătate, în calea mea,
    într-o primăvară jumătate şi în nişte cireşi înfloriţi.
    Privindu-te mă-ntreb: Oare-i adevărat?
    Eşti frumos, aşa jumătate cum eşti
    sau doar jumătatea care-i a mea,
    sau cea care-i înjumătăţită de frumuseţe,
    e frumoasă?
    Nu prea înţeleg cum stau jumătăţile
    şi care-mi place;
    înghit flămândă conturul chipului tău
    şi-l păstrez în memorie
    mă simt în plină glorie –
    jumătatea care-i ţinută în pumn
    lângă lacrimi, lângă zâmbete,
    lângă inimă şi lângă flori…
    E jumătatea noastră ce-o împărţim în doi.
    A reuşit, oare, frumuseţea să te facă frumos
    doar în jumătatea mea
    sau pentru mine, sau pentru întreaga lume?
    Îţi beau ochiul din jumătatea de lângă mine,
    în cupele de vin
    şi-ţi pecetluiesc buzele cu tainice jumătăţi
    într-un suspin,
    căci frumuseţea ta mă ameţeşte,
    mă face să spun da
    şi atunci când evidenţa spune nu…
    Mă face să recunosc şi ce vreau şi ce spun…
    Mă obligă să strig: te iubesc,
    să vorbesc.
    Nu cred că am şi totuşi am nevoie de tine,
    de jumătatea-ţi fierbinte,
    de cea care-i mereu lângă mine.
    Frumuseţe înjumătăţită de-o frumuseţe senină,
    jumătate frumoasă, plină;
    chip transformat în două jumătăţi smerite, în viaţă.
    Chip înjumătăţit de frumuseţe,
    splendidă dăruire de iubire, permanentă nobleţe…

    Răspunde
  8. Cutia cu scrisori
    din vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    La poarta cerului
    o cutie cu scrisori, aşteaptă –
    aşa cum fiecare dintre noi aşteptăm
    cuvinte de bine, de dor şi de iubire.
    În ea, poştaşul va depune,
    scrisorele cu inimioare, multe raze de soare
    şi epistole cu parfum de lăcrămioare.
    În cutia ce stă la poarta cerului
    se găsesc perioade de timp,
    zâmbete-nflorate şi lacrimi,
    mesaje încântătoare şi felicitări.
    Vin note de plată cu cod de bară,
    aşa, să nu fie uitată realitatea.
    Vin avize pentru colete
    pline cu cărţi de poezie şi proză,
    din lumea întreagă
    şi reclame pentru o bancă de gimnastică,
    cu platforma largă.
    Cutia cu scrisori de la poarta cerului
    este încăpătoare,
    căci tot ce conţine, reliefează viaţa mea
    sau poate pe a ta,
    sau a lui, a altcuiva.
    În ea văd, la o primă privire,
    hârtie
    plină cu poze, litere, semne şi sentimente
    ce au valoare.
    Cu acestea se pot plăti vămile între pământ şi cer,
    şi între datorii morale,
    şi între culorile curcubeului,
    şi între păturile carnale.
    În cutia cu scrisori de la poarta cerului
    sunt de toate pentru toţi,
    tot ce-nseamnă veşti
    şi poveşti…
    Scrise şi primite
    în cutia cu scrisori… scrisori de dor albite.

    Răspunde
  9. Ce e dragostea?
    din vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    Este un crâmpei de artificii albastre
    ce se înfige în suflete
    şi vrea să fie stins cu valuri care respiră haotic
    sau cu razele soarelui imaginar, într-un vis, static.
    Este un străjer ce-i ţintuit în pază
    fără limită la limite sau raţiunea de a fi,
    amestec de sentimente şi trăiri vii.
    Este un grup de luceferi
    care se ciocneşte cu infinitul
    şi un vânt ce stoarce zăpezile, la apus.
    Este timp care se condensează în zerouri
    până la infinit
    pentru a demonstra
    că există, că persistă, că invadează vieţile
    şi dă aer vulcanic la a ne trăi tinereţile.
    Este ploaia care cântă pe clapele pianului, vibrând,
    litere ce se amestecă cu doruri şi un oftat
    şi cuvintele cerului ce spun povestea unui împărat-
    S-ar putea aduce versuri multe despre ea,
    dragostea,
    că-i doar una …
    Aşadar, asta-i ea, dragostea… Nu-i aşa?

    Răspunde
  10. Culeg iubirile tale
    din vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    Stelele au căzut cu viteza luminii printre flori
    şi s-au stins, şi au luat foc
    şi s-au pus pe stamine, pe pistil, pe puf…
    S-au pus pe joc.
    Luna a coborât cu faţa spre zorii de zi
    şi s-a bucurat, şi s-a ofilit,
    şi s-a colorat în mov,
    şi s-a pus pe iubit.
    Soarele s-a-ntors cu discul către noapte
    şi l-a apucat somnul, şi l-a apucat dorul,
    şi l-a răscolit fiinţa,
    şi amorul.
    Iar tu printre cele cereşti ce-au căzut în vis
    te-ai pus pe spus cuvinte de dragoste şi încântare,
    şi de bine
    ca o vrăjitoare.
    Eu, năuc fiind printre amăgiri şi ne-nţelesuri
    încerc să culeg flori, să culeg soare
    culeg lună şi stele,
    culeg iubirile tale.

    Răspunde
  11. E păcat să dorm
    din vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    Sunt, eu însămi, mentorul meu
    şi mă-nvăţ, eu pe mine,
    să trăiesc, să iubesc, să zâmbesc,
    să văd realităţi
    pe care, rareori, le pot numi reale.
    Stau pe un vârf şi privesc norii de dedesubt
    printre cuvinte, printre raze, printre aburi.
    Realitate fără semnal, fără discernământ,
    cu o densă ceaţă pusă pe frunte.
    Mă străduiesc să am pe retină doar aer care ciupeşte,
    doar ţepi de trăiri care învaţă piciorul să calce,
    chiar dacă alunec printre acele bradului
    sau printre trunchiuri de lemn,
    tocate
    într-un cub cu roţi dinţate.
    Stau aici, sus, privind către şarpele gri
    care încolăceşte muntele, care intră-n tunele fără sfârşit,
    care se propteşte-n ape curgătoare
    sau în cascade urlătoare,
    încercând să-l înţeleg, încercând să-l învăţ,
    încercând să-i intuiesc intenţia, direcţia.
    Înot prin frig, ocolesc bolovanii ce lovesc infinitul
    şi-mi ridic, învăţând, genele
    pentru a avea ochii liberi să vadă realitatea;
    astfel, ţintuită de cer, deasupra norilor,
    călcând vata lor care pluteşte,
    chem insistent insomnia,
    fiindcă
    e păcat, aici sus, să dorm –
    mai bine… învăţ…

    Răspunde
  12. Actori și măști
    din vol. Rămăşiţe în culori – Aura Dan
    Pământul, pe care supraviețuim, e o imensă scenă.
    Toți muritorii sunt actori,
    Care pe lângă tot ce fac și spun,
    Fac acrobație, jonglând cu gânduri și trăiri.
    Fac retrospectivă de comportament bizar,
    Fac experiențe în creuzete de alchimist,
    Și multe altele, acoperiți de măști.
    Fac, ascunși sub măști.
    Le poartă ca pe niște felinare
    Pe fețele livide ca moartea,
    Purtându-și sentimentele cu mândrie și aroganță
    Sub măști vizibile, ce au scânteieri de aur alb,
    Prețioase, capricioase.
    Măști pe actori, actori în măști.
    Roluri incontestabile, jucate pe scena pământ.
    Până și bacantele, lipite pe ziduri, au măști,
    Până și ele.
    Cele ce au o misiune ciudată
    Și sunt supuse eroziunii veacurilor.
    Actorii sau oamenii, de fapt,
    Trec mascați prin coridoare ticsite de caractere,
    Savurând asimetria măștilor,
    Și fac campanie împotriva bunului simț.
    Pe lângă actorii veritabili,
    Mai sunt și dansatori pe sârmă,
    Care fac, cu șovăială,
    Echilibristică printre cele ce se vor fi arătate.
    La orice pas greșit
    Își pun repede masca pentru a nu li se vedea slăbiciunea,
    Fiind țintuiți la marginea sârmei.
    Toate măștile sunt supraabundente, mult mărite,
    Mult prea apreciate și mult prea folosite.
    Sunt prezentate cu dezinvoltură, pe scena pământ,
    Fiindu-le acceptate toate lacunele,
    Cu toate tendințele lor decadente.
    Măști!

    Răspunde
  13. Depărtare
    din vol. Culori pe eşafod – Aura Dan

    Eşti atât de haină, tu, depărtare-
    îţi bagi coada peste tot
    şi intri, fără milă, unde nu-ţi fierbe oala;
    pătrunzi între copii şi mame,
    între punctele cardinale,
    între şinele de tren,
    între petale şi crengi.
    Intri, fără jenă, printre suflete,
    printre sentimente,
    printre iubiri agăţate prin văi
    şi printre vifore şi veri.
    Stai comod între priviri,
    între agonii,
    între fericiri
    şi între valuri, şi între râsete.
    Eşti mulţumită,
    căci guvernezi orizontul şi infinitul
    şi istoria,
    şi gloria,
    şi tot ce respiră în lume,
    şi tot ce execută, şi tot ce se-afundă.
    Eşti atât de hidoasă, tu, depărtare,
    iar dacă nu poţi să dispari
    măcar rămâi la o scară redusă,
    fii mai mică sau, mai bine, fii răpusă…
    Lasă-te dusă!

    Răspunde
  14. Actori și măști
    din vol. Rămăşiţe în culori – Aura Dan

    Pământul, pe care supraviețuim, e o imensă scenă.
    Toți muritorii sunt actori,
    Care pe lângă tot ce fac și spun,
    Fac acrobație, jonglând cu gânduri și trăiri.
    Fac retrospectivă de comportament bizar,
    Fac experiențe în creuzete de alchimist,
    Și multe altele, acoperiți de măști.
    Fac, ascunși sub măști.
    Le poartă ca pe niște felinare
    Pe fețele livide ca moartea,
    Purtându-și sentimentele cu mândrie și aroganță
    Sub măști vizibile, ce au scânteieri de aur alb,
    Prețioase, capricioase.
    Măști pe actori, actori în măști.
    Roluri incontestabile, jucate pe scena pământ.
    Până și bacantele, lipite pe ziduri, au măști,
    Până și ele.
    Cele ce au o misiune ciudată
    Și sunt supuse eroziunii veacurilor.
    Actorii sau oamenii, de fapt,
    Trec mascați prin coridoare ticsite de caractere,
    Savurând asimetria măștilor,
    Și fac campanie împotriva bunului simț.
    Pe lângă actorii veritabili,
    Mai sunt și dansatori pe sârmă,
    Care fac, cu șovăială,
    Echilibristică printre cele ce se vor fi arătate.
    La orice pas greșit
    Își pun repede masca pentru a nu li se vedea slăbiciunea,
    Fiind țintuiți la marginea sârmei.
    Toate măștile sunt supraabundente, mult mărite,
    Mult prea apreciate și mult prea folosite.
    Sunt prezentate cu dezinvoltură, pe scena pământ,
    Fiindu-le acceptate toate lacunele,
    Cu toate tendințele lor decadente.
    Măști!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: