Eliminarea pietrelor din bila


Cea mai eficientă metodă de eliminare a pietrelor de la bilă. Soluţia este 100 % naturală!

Din ce în ce mai multe persoane acuză dureri în partea dreaptă sau au o digestie greoaie care le provoacă balonare. Cauza principală a acestor neplăceri poate fi reprezentată de aşa-numitele „pietre” în vezica biliară.

Pietrele la bilă sau litiaza biliară apar în urma formării de concreţiuni (calculi) în vezica biliară.
Vezica biliară (colecistul sau „fierea” populară) este un sac de mici dimensiuni, poziţionat imediat sub ficat. Are rolul de a depozita bila secretată de ficat. Bila, este ca un gel uleios galben-verzui, care curge încet de la fiecare celulă şi se scurge până jos în fiere. Bila are rolul de a ajuta în procesarea hranei. În momentul în care hrana ajunge în stomac, imediat, fierea se contractă şi aruncă toată bila în restul de canal biliar comun (circa 10 centimetri), apoi ajunge în intestinul subţire. Când hrana ajunge în intestinul subţire, bila trebuie să fie prezentă, altfel nu va fi procesată şi va fi eliminată fără ca organismul să reţină nutrienţii necesari. Ficatul secretă cam un litru şi jumătate de bilă pe zi. Această substanţă este atât de preţioasă pentru organism încât nu este eliminată, ci o mare parte din ea este resorbită în intestinul gros şi adusă din nou în ficat.
Calculii biliari sunt compuşi din colesterol şi alţi constituenţi ce se găsesc în bilă. Ca dimensiune, pot fi mai mici decât un bob de grâu sau mai mari decât o minge de golf. Majoritatea acestor calculi nu pun probleme, dar dacă blochează un canal excretor, necesită tratament.
Deşi medicina tradiţională dispune de metode verificate prin care pietrele la fiere pot fi eliminate pe cale naturală, cei mai mulţi dintre medici recomandă operaţia pentru rezolvarea acestei probleme. Însă o operaţie, odată făcută, aduce întodeauna cu sine repercusiuni asupra organismului care, în general, nu pot fi atenuate decât prin alte tratamente, menite să agraveze starea generală de sănătate.
În cazul în care fierea este eliminată chirurgical, bila curge încontinuu, picatură cu picatură în intestinul subtire. Amestecată cu hrana, este bine tolerată de organism, dar în lipsa acesteia ea roade intestinul subţire şi duce în timp la iritaţii, ulceraţii, sau chiar cancer.
Există, printre multe alte metode de eliminare a pietrelor la fiere, un regim alimentar bazat pe pregătirea în prealabil a corpului pentru a facilita eliminarea calculilor, care a fost verificat şi a dat rezultate sigure.

Regimul alimentar este susţinut de ingestia de apă în care se dizovă sare amară. Acest lichid are menirea de a dilata canalul biliar comun până la aproape 3 cm lăţime. Este recomandat ca apa să fie caldă, căci căldura ajută şi ea la dilatare.
Iată cum trebuie procedat, pe parcusul a 6 zile, pentru a scăpa de deranjantele pietre la fiere şi implicit de intervenţia chirurgicală.
Timp de 6 zile, se bea suc de mere, câte 1 litru pe zi. (se bea înainte de mese sau la 2 ore după acestea). În această săptămână se evită mâncărurile sau băuturile reci. Pentru a se dilata canalele biliare trebuie să se consume în special mâncare şi băuturi călduţe sau la temperatura camerei. Să nu se consume nimic prăjit şi să se evite, pe cât posibil, produsele de origine animală (se recomandă postul).
In ziua a şasea, nu trebuie să se consume medicamente. Dacă sunteţi răcit sau apare o afecţiune acută trecătoare, amânaţi cura.
In ziua a şasea, se mănâncă de post (se evită orice fel de alimente de origine animală – carne, lapte, brânză, unt şi orice e prăjit).
Dupa ora 14.00 nu se mai mananca nimic. Puteti bea apa, tot restul zilei.
La ora 18:00 – se beau 200 mililitri apă (aproximativ un pahar) în care s-a amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 g) de sare amară (sulfat de magneziu). Sarea amară e un purgativ şi acţiunea sa principală e să dilate canalele biliare, pregătindu-le pentru eliminarea pietrelor. De asemenea, curăţa intestinul, astfel încât pietrele, atunci când încearcă să iasă, nu se lovesc de mâncare sau alte reziduuri şi pot fi eliminate uşor.
La ora 20:00 – se bea al doilea pahar de apă cu sare amară : 200 mililitri apă – în care s-a amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 grame) de sare amară .
Ora 21:30 -daca nu aţi avut scaun până acum, e bine să vă duceţi la toaletă sau opţional puteţi face o clismă cu apă calduţă.
Ora 21:40 – se pun 100 mililitri ulei de măsline (aproximativ o jumătate de pahar) şi se amestecă cu 100 mililitri suc de lămâi (aproximativ jumătate de pahar). Sucul să fie cât mai pur, fără pulpă. Ingredientele se pot amesteca într-un borcan închis. Se amestecă două astfel de porţii. În mod ideal, aceste amestecuri se beau fix la ora 22:00 şi ora 22:20. Dar, dacă simiţiţi nevoia să vă mai duceţi la toaletă, puteţi amâna cu încă 10 minute.
Ora 21:45 – se aplică pe partea dreaptă, în zona ficatului (de la buric, până la prima coastă şi cât mai in dreapta spre coloană) o mămăligă fiebinte, învelită într-un prosop. Să se evite contactul direct cu pielea. Mămăliga se face din 1 kilogram de mălai.
Ora 22:00 – se bea amestecul de 100 mililitri ulei de măsline şi 100 mililitri suc lămâie. Acest amestec se bea în picioare. E bine sa fie băut tot odată, deoarece, imediat cum ajunge în stomac prima înghiţitură, începe eliminarea pietrelor.
ASEZAŢI-VĂ CULCAT ÎN PAT IMEDIAT!
E esenţial pentru eliminarea pietrelor. Poziţia trebuie să fie culcat pe spate, cu o pernă sub cap.

STAŢI COMPLET NEMIŞCAT, CEL PUŢIN 20 DE MINUTE ŞI ÎNCERCAŢI SĂ NU VORBIŢI !

Pietrele vor fi eliminate fără durere, deoarece se secretă multă bilă (care este uleioasă), iar canalele biliare sunt ţinute larg dilatate de magneziul din sarea amară şi de căldura mămăligii ce are rol dilatator.
Ora 22:20 – se bea al doilea amestec de 100 mililitri ulei de măsline şi 100 mililitri suc lămâie.
În cazul în care se doreşte eliminarea mai multor pietre, opţional se mai poate bea şi al treilea amestec de 100 mililitri ulei de măsline şi 100 mililitri suc lămâie, la ora 22:40.
Ora 22:45 – se aplică pe partea dreaptă, în zona ficatului (de la buric până la prima coastă) a doua mămăligă fiebinte, învelită într-un prosop.

A doua zi dimineaţă, la ora 6.00 se bea al treilea pahar de apă cu sare amară (200 mililitri apă – în care s-a amestecat bine, o lingură (aproximativ 20 g) de sare amară (sulfat de magneziu).
La ora 08:00 dimineaţa, se bea al patrulea pahar de apă cu sare amară .
La ora 10:00 dimineaţa, se pot consuma fructe sau suc de fructe, iar la ora 11.00
se poate începe să se mănânce mâncare de post. Seara sau în următoarea zi se poate reveni la mâncarea obişnuită. În următoarele două zile este recomandat să se efectueze o clismă, deoarece pietrele pot rămane în intestinul gros şi sunt foarte toxice, putând crea o stare de rău.

În cazul în care mai sunt pietre, cura se poate relua o dată pe lună. După 6-12 cure, sunt eliminate toate pietrele.

Anunțuri
Articol următor
Lasă un comentariu

13 comentarii

  1. Foarte binevenit articolul. Cred că de aceea mă durea pe mine în partea dreaptă. Nu știu ce am făcut, dar a trecut de la sine… deocamdată.

    Răspunde
    • Probabil ai skimbat meniu mai usor , eu din pacate tin regim ca am Hepatita B si tin sub control sa nu ajung in C ,dar iau bilute ROWACHOL ,ptr. fiere

      Răspunde
  2. Bonjour belle ANUSKA et bon jour de l’Epiphanie,

    L’amitié d’un jour peut durer toujours
    C’est une chose naturelle quand elle est virtuelle
    Donner sans attendre en retour
    Ce petit bonheur d’un petit coucou
    On se remonte le moral, quand on est mal
    On ne se fait pas de peine, on ne connait pas la haine
    Les kilomètres nous séparent mais rien de grave
    Ce qui la rend belle, c’est cette étincelle de l’amitié
    Que l’on ne peut pas acheter
    Je te souhaite une excellente journèe

    Gros bisous

    Bernard

    Răspunde
  3. Aproape mai am trecut prin asta. Informația este foarte importantă .. Mulțumesc.

    Răspunde
  4. Bonjour ou Bonsoir ★* *★ ANUSKA

    Ce jour
    J’écoute Le Vent

    Me souffler des mots puissants et attachants
    A mon oreille il est venu me murmurer

    Des élans d’amitié avec des envies de liberté

    Me dire combien notre amitié compte entre toi et moi
    Une Amitié avec un grand A
    je te souhaite une excellente journée ou soirée’
    Une douce belle journée si je suis de journée

    Ou une tendre nuit si mon passage est du soir

    Gros bisous

    Bernard

    Răspunde
  5. Bonjour ou bonsoir ANUSKA
    Par des mots simples

    Je viens déposer sur ton blog

    Quelques mots de bonheur et te donner de le joie en cette fin de semaine
    Vois-tu je t’ emmène sur des chemins

    Je les ai tracé pour toi principalement

    Sur ces chemins j’ai découvert
    Une pétale de rose pour effacer ta peine
    Un sourire d’enfant contre une larme
    Des mots que je dis à ceux que j’apprécie
    Dont tu fais réellement

    je te souhaite un bonne journée ou soirée

    gros bisous

    Bernard

    Je tire ma révérence LOL tu me troubles que j’en perds mon équilibre

    Răspunde
  6. Foarte interesant și de folos acest articol. O zi bună!

    Răspunde
  7. Pentru mine e prea tarziu, deja nu mai am colecistul de cativa ani buni și ma simt foarte bine, dar cu siguranta o fi avand fiecare organ intern rolul lui si e bine sa incerci sa salvezi ce poti, cat poti. Sanatate multa tuturor! Te pup, anuska.

    Răspunde
  8. Bonjour Anuska

    Cette nuit je me suis reposé dans mon lit

    Aucun bruit n’est venu me déranger

    j’ai fais un rêve

    Et une personne m’a dis de venir te saluer

    Alors un énorme BONJOUR Pour la semaine

    Profite bien de celle-ci

    Passe un agréable journée

    Bisous amicaux Bernard

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: